Calculul specialiștilor arată că statul român câștigă în prezent aproximativ 6–7 milioane de lei în plus pe zi doar din taxa pe valoare adăugată aplicată scumpirii carburanților, față de perioada de dinainte de izbucnirea conflictului din Orient.
În mod evident, și instituțiile statului au de plătit combustibili mai scump, dar încasările din scumpiri sunt consistente.
Consiliul Economic și Social urmează să dezbată miercuri, în ședința programată la ora 13:00, proiectul inițiat de Ministerul Energiei, pentru declararea crizei pe piața carburanților și limitarea adaosurilor, care a primit toate avizele, după ce marți lipseau două, astfel ca a fost amânat. Dată fiind lipsa avizului CES, ședința de Guvern în care urma să se supună aprobării a fost de asemenea amânată.
De unde vin acești bani
Prețul unui litru de carburant este format din:
- prețul petrolului și rafinării,
- costuri de distribuție,
- acciza (sumă fixă pe litru),
- TVA (procent din prețul final).
Acciza nu se modifică atunci când crește prețul la pompă, însă TVA-ul este procentual (21%) și crește automat odată cu prețul. Cu alte cuvinte, când benzina și motorina se scumpesc, statul încasează mai mult TVA fără să modifice nicio taxă.
Înainte de scumpiri, carburantul era aproximativ 8 lei/litru, iar acum a ajuns în jur de 10 lei/litru, deci o creștere de aproximativ 2 lei pe litru.
TVA-ul aplicat la acești 2 lei în plus înseamnă:
2 lei × 21% = 0,42 lei în plus la buget pentru fiecare litru vândut.
Consumul de carburant în România este estimat la aproximativ 15 milioane de litri pe zi (benzină și motorină la un loc).
Rezultă:
15.000.000 litri × 0,42 lei = aproximativ 6,3 milioane lei pe zi în plus la buget.
Asta înseamnă aproximativ 180 milioane lei pe lună si peste 2 miliarde lei pe an, în medie, în acest ritm de creștere. Suma este importantă pentru bugetul statului, mai ales în contextul deficitului bugetar mare, unde orice venit suplimentar din taxe ajută la reducerea presiunii pe buget.
Scumpirea carburanților aduce însă bani suplimentari indirect, prin TVA mai mare încasat la fiecare litru vândut. Practic, o parte din scumpirea plătită de populație și firme se întoarce direct la buget.
În concluzie, potrivit specialiștilor, scumpirea carburanților înseamnă costuri mai mari pentru economie și populație, dar și încasări suplimentare de milioane de lei pe zi pentru stat, bani care pot contribui la acoperirea deficitului bugetar.