Foametea din RSSM, evocată în inima Europei: Expoziție la Bruxelles

Foametea din 1946–1947 din Moldova sovietică ajunge, pentru prima dată, în prim-planul memoriei europene. O expoziție organizată la Bruxelles, în Parlamentul European, reaminteşte o tragedie despre care s-a vorbit prea puțin în Occident, o crimă a regimului stalinist, după cum afirmă organizatorii acestei acţiuni. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj clar, cu această ocazie: istoria Republicii Moldova face parte din istoria comună a Europei.