Contravențiile rutiere comise de moldoveni peste hotare ar putea fi recunoscute și executate în țară

Șoferii din Republica Moldova nu vor mai putea evita sancțiunile rutiere primite peste hotare. Amenzile aplicate de autoritățile altor state ar putea fi recunoscute și executate în țară, potrivit unui proiect de lege examinat de Parlament.

Raportul asupra inițiativei a fost aprobat de Comisia juridică, pentru numiri și imunități, iar proiectul urmează să fie propus plenului Parlamentului pentru examinare.

Proiectul prevede modificări la Codul contravențional și stabilește reguli clare privind constatarea, notificarea și executarea sancțiunilor pentru încălcările comise cu vehicule înmatriculate în alte state. În acest sens, autoritățile vor putea identifica mai ușor conducătorii auto sau proprietarii mașinilor, inclusiv prin schimb de date la nivel european, prin sisteme precum EUCARIS.

Un element nou este introducerea „avizului de încălcare”, un document oficial prin care șoferii vor fi informați despre abatere. Acesta va include detalii despre fapta comisă, sancțiunea aplicată, drepturile persoanei vizate, dar și modalitățile de contestare și de plată a amenzii, inclusiv posibilitatea achitării a jumătate din sumă.

Avizul va putea fi emis în termen de până la 11 luni de la comiterea contravenției, iar în cazurile în care identificarea șoferului durează mai mult, documentul va fi transmis în cel mult cinci luni de la stabilirea datelor.

De asemenea, actele vor fi emise în limba înscrisă în certificatul de înmatriculare al vehiculului și vor putea fi traduse, la cerere. Șoferii vor avea dreptul să se apere, inclusiv prin participarea la examinarea cazului de la distanță, prin videoconferință.

Pentru aplicarea noilor reguli, Ministerul Afacerilor Interne a desemnat un punct național de contact în cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, care va asigura cooperarea cu autoritățile din alte state.

Autoritățile susțin că măsura este necesară în contextul creșterii traficului internațional și urmărește aplicarea unor reguli egale pentru toți participanții la trafic, dar și alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene în domeniul siguranței rutiere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Contravențiile rutiere comise de moldoveni peste hotare ar putea fi recunoscute și executate în țară apare prima dată în Realitatea.md.