Seară memorabilă la Teatrul Național: Producție elenă în premieră la Chișinău

Seară de excepție la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău unde, în premieră, a fost pus în scenă un spectacol realizat de Teatrul Național al Greciei de Nord din Thessaloniki. Producția muzical-dramatică „Jurământul. Amintirile unei femei” a adus în prim-plan o poveste profundă despre memorie, identitate și istorie, răsplătită cu aplauze îndelungate într-o sală arhiplină. Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Naționale a Greciei.