Vicepreședinte al Parlamentului European: „Europa depinde mult prea mult de importuri de petrol din afară” / Contextul în care Chișinăul e dat exemplu

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a spus că Europa depinde într-un procent mare de importuri de petrol din afară, respectiv până la două treimi din toate inputurile de energie.

„Sunt membru în comisia de energie a PE. Despre petrol și gaz pot spune următorul lucru: Europa depinde muuuult prea mult de importuri de petrol din afară (până la două treimi din toate inputurile de energie). Locurile de unde vine petrolul sunt în mare parte dominate de dictatori și state ostile”, a scris Ștefănuță într-o postare pe Facebook.

El a punctat că într-o astfel de situație, sunt doar câteva variante: întărirea dependenței față de „cineva care te joacă fix cum vrea” sau căutarea propriilor resurse.

„1. Să îți întărești dependența de cineva care te joacă fix cum vrea. Asta doar amână scumpirea, te face și mai dependent, iar când inevitabilul se întâmplă, tu plătești factura. Asta au tot făcut Europa și statele membre. Amânare care acum ne costă enorm, mai ales că nu suntem întrebați de acțiunile care ne aduc des aici.
2. Cauți propriile resurse, știind însă că nu ai atâtea, nu vei avea niciodată atâtea încât să suplinești lipsa de pe piață”, a scris vicepreședintele PE în cadrul postării.

Republica Moldova, dată exemplu

Totuși, el a punctat și o altă variantă, care ține de autonomia energetică într-o astfel de situație.

„Îți cauți cu toată energia.. AUTONOMIA. Prin investiții alternative, prin regenerabile, din care avem din plin. Prin taxarea companiilor de energie care în criză au mereu profituri uriașe și întoarcerea beneficiilor la oameni. Prin măsuri ce au a face cu transportul eficient, public și curat, printr-o viziune completă, nu tot o cârpeală”, a explicat Nicu Ștefănuță.

El a dat exemplul Republicii Moldova în privința dezvoltării autonomiei, „reducându-și la maxim dependența de importuri rusești”.

„Au trecut direct la ultimele tehnologii regenerabile, în loc să dea cu dreptul în stângul mereu cum facem noi. Boala lungă moarte sigură. Boala noastră lungă este frica de a se elibera de resurse de energie importate din locuri dubioase asupra cărora avem zero control”, a conchis acesta.

Publicat
Din categoria Politic