
Vacanțele devin tot mai scumpe, într-un context economic în care companiile aeriene majorează prețul biletelor din cauza creșterii semnificative a costului kerosenului, combustibilul utilizat pentru avioane. Astfel, potrivit datelor prezentate, vacanțele vor fi mai costisitoare în 2026, iar alegerea destinației este influențată tot mai mult de cheltuielile de transport. Prețul kerosenului a crescut cu peste 50% de la izbucnirea invaziei în Iran.
În același timp, sectorul turistic resimte efectele tensiunilor internaționale. Hotelierii din Grecia nu sunt optimiști în privința sezonului care se apropie, pe fondul scăderii numărului de rezervări. Deși autoritățile de la Atena susțin că țara rămâne o destinație sigură, operatorii din turism privesc situația cu reținere, invocând impactul incertitudinilor geopolitice asupra deciziilor turiștilor.
Conform reprezentanților din industrie, rezervările actuale provin în principal din piețele europene, însă volumul acestora este redus, iar turiștii manifestă prudență. Incertitudinile geopolitice, alături de presiunile economice, determină tot mai mulți potențiali vizitatori să își amâne sau să își modifice planurile de călătorie.
În acest context, presa română a transmis și recomandări pentru vacanțe mai accesibile, subliniind că destinațiile europene rămân cele mai sigure opțiuni. Printre acestea se numără Grecia, Bulgaria, Italia și Spania. De asemenea, se menționează că, deși călătoriile în destinații exotice continuă, marile hub-uri precum Doha, din Qatar, dar și Dubai și Abu Dhabi, din Emirate, au înregistrat scăderi semnificative.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Vacanțe mai scumpe din cauza prețului kerosenului: ce opțiuni aleg turiștii apare prima dată în Realitatea.md.