Trafic intens la frontiera Leușeni. Autoritățile recomandă rute alternative pentru ieșirea din țară

Călătorii care intenționează să părăsească Republica Moldova sunt avertizați cu privire la aglomerația înregistrată la Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, unde traficul este intens pe sensul de ieșire din țară.

Potrivit autorităților, la această oră se atestă un flux majorat de microbuze, ceea ce a dus la formarea cozilor în punctul de trecere. Echipele de control acționează la capacitate maximă și aplică măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier.

Pentru a evita timpii mari de așteptare, participanții la trafic sunt îndemnați să opteze din timp pentru alte puncte de trecere a frontierei, precum PTF Costești, PTF Leova sau PTF Cahul.

Autoritățile solicită înțelegere din partea cetățenilor și anunță că vor reveni cu actualizări în funcție de evoluția situației la frontieră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Trafic intens la frontiera Leușeni. Autoritățile recomandă rute alternative pentru ieșirea din țară apare prima dată în Realitatea.md.