Serviciul Fiscal anunță că TVA pentru HORECA rămâne neschimbată pe perioada stării de urgență

Serviciul Fiscal de Stat a informat că, pe perioada stării de urgență declarate prin Hotărârea Parlamentului nr. 38 din 24 martie 2026, cota TVA aplicabilă în sectorul HORECA nu se modifică.

„Agenții economici din sectorul HORECA vor continua să aplice cota redusă a TVA de 8% pentru mărfurile și serviciile realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei”, se arată în comunicatul SFS.

Decizia este explicată prin cadrul legal diferit al stării de urgență. Regimul de TVA redus de 6%, instituit prin Legea nr. 76/2021, se aplică doar în situații excepționale precum starea de asediu sau de război, conform Legii nr. 212/2004. În prezent, starea de urgență este instituită în baza Legii nr. 248/2025 privind managementul situațiilor de criză, motiv pentru care regimul de 6% nu se aplică.

Serviciul Fiscal de Stat va continua să monitorizeze aplicarea corectă a legislației fiscale și va informa contribuabilii cu privire la orice modificări relevante.