Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz școlar și un autocamion s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:50, în localitatea Tărtășești, județul Dâmbovița.
Potrivit datelor comunicate de autorități, în microbuz se aflau 13 persoane, dintre care 11 copii și 2 adulți. Toate persoanele au fost evaluate medical la fața locului de echipajele de intervenție.
În urma accidentului, cinci persoane, dintre care patru minori și un adult, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Trei dintre copii au fost duși la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, iar al patrulea la o unitate medicală din Târgoviște. Aceștia sunt conștienți și cooperanți.
Având în vedere numărul mare de persoane implicate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, fiind mobilizate echipaje SMURD, ambulanțe, autospeciale de descarcerare, un post medical avansat și un elicopter SMURD.
Ulterior, după evaluarea victimelor și stabilizarea situației, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. Intervenția a fost asigurată de echipajele de salvare care au acordat primul ajutor și au gestionat cazul la fața locului.



