Directorul CNAIR, despre lucrările la Autostrada Transilvania: Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor a ajuns la 94%

Lucrările la Autostrada Transilvania avansează rapid. Potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol, stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor a ajuns la 94%.

Acesta a punctat că pe aceste porțiuni sunt mobilizați 500 de muncitori și 131 de utilaje.

Constructorul lucrează în prezent la așternerea stratului de uzură pe calea 1 (între km 19+100 și km 20+500), montarea parapetului median, lucrări de consolidare, execuția separatorului de hidrocarburi și instalarea sistemelor de iluminat, mai precizează Pistol.

„Vești bune de pe Autostrada Transilvania (A3)! Pe secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor (30,6 km), stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 94%! Constructorul român Spedition UMB este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 131 de utilaje și execută acum: așternere strat uzură pe calea 1 (între km 19+100 și km 20+500); montare parapet median; consolidări; execuție separator hidrocarburi; montare instalații electrice pentru iluminat”, a scris Cristian Pistol pe Facebook.

Directorul CNAIR a mai menționat că în paralel continuă și lucrările la Nodul Rutier Românași, care va asigura conexiunea cu DN1F și DJ108A pentru întreg tronsonul Târgu Mureș – Poarta Sălajului (155 km), până la finalizarea secțiunii Poarta Sălajului – Zalău, inclusiv Tunelul Meseș.

„La acest șantier sunt mobilizați 64 de muncitori și 38 de utilaje, care execută: umpluturi pe drumuri de legătură și bretele; execuție strat inferior de fundație cu balast; montare lișă parapete pe poduri; armare placă de racordare; montare cabluri la instalațiile de iluminat. Stadiul fizic la Nodul Rutier Românași a ajuns la 45%”, a completat Cristian Pistol.

Potricit acestuia, aceste șantiere vor fi finalizate în 2026, la fel ca și secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km), unde constructorul a depășit deja 98% progres.

Valoarea însumată a celor 3 contracte (finanțate prin Programul Transport 2021-2027) este de aproximativ 2,53 miliarde lei fără TVA.

Publicat
Din categoria Politic