Republica Moldova instituie Ziua Judecătorului, marcată anual la 20 iulie

Ziua Judecătorului va fi celebrată anual în Republica Moldova la data de 20 iulie, după ce Adunarea Generală a Judecătorilor a aprobat hotărârea privind instituirea acestei sărbători profesionale, inițiată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Decizia are drept scop recunoașterea rolului esențial al judecătorilor în apărarea statului de drept și consolidarea prestigiului profesiei.