Astronauții s-ar putea confrunta cu dificultăți privind reproducerea în spațiul cosmic, arată un studiu citat de Live Science. Asta reprezintă o mare problemă pentru viitorul colonizării spațiului. Studiul a stabilit că microgravitația simulată pe Pământ împiedică mișcarea normală a spermatozoizilor, fertilizarea ovulelor și dezvoltarea embrionilor, toate având implicații serioase pentru viitorul colonizării spațiului.
Studiul a fost publicat joi, 26 martie, în revista Communications Biology,
Când vine vorba de fertilizarea cu succes, gravitația zero înseamnă zero jocuri, sugerează un nou studiu. Atunci când au analizat spermatozoizii și ovulele în microgravitație simulată, oamenii de știință au descoperit că acest mediu a împiedicat navigarea spermatozoizilor, fertilizarea și dezvoltarea embrionilor, reprezentând provocări serioase pentru viitorul colonizării spațiului. Cercetarea s-a realizat în laborator și a simulat condițiile din spațiu. Au fost utilizați spermatozoizi de la oameni, șoareci și porci. În toate cazurile, au fost descoperite probleme. Teoretic, problemele ar putea fi depășite prin anumite tehnici, dar este nevoie de numeroase alte cercetări pentru a le valida.
Rezultatele studiului au scos în evidență provocările semnificative ale colonizării spațiului. De asemenea, ele oferă oamenilor de știință o perspectivă mai bună asupra modului în care gravitația afectează dezvoltarea vieții pe Pământ. Gravitația este profund înrădăcinată în procesele biologice, a fost concluzia cercetătorilor.