Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a clarificat sâmbătă, în timpul unei conferințe de presă online, modul în care înțelege poziția Washingtonului privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.
De unde a început totul
Totul a început în această săptămână, când Zelenski a spus, într-un interviu pentru Reuters, că garanțiile de securitate ale SUA pentru Kiev erau condiționate de retragerea completă a Ucrainei din regiunea Donbas, inclusiv din teritoriile pe care le controlează încă.
„Americanii sunt pregătiți să finalizeze aceste garanții la nivel înalt odată ce Ucraina va fi gata să se retragă din Donbas”, a spus Zelenski în cadrul interviului.
Vineri, secretarul de stat american Marco Rubio a calificat afirmațiile lui Zelenski drept „o minciună”.
„Asta e o minciună. L-am văzut spunând asta și este regretabil că a spus-o, pentru că știe că nu este adevărat și nu asta i s-a spus. Ce i s-a spus este evident: garanțiile de securitate nu vor intra în vigoare până când nu se va pune capăt războiului, pentru că altfel te implici în război”, a fost reacția lui Marco Rubio.
Zelenski: „Cea mai mare parte a aisbergului nu este vizibilă”
Sâmbătă, Zelenski a clarificat situația, precizând că din câte înțelege el, „sfârșitul războiului” este sinonim cu retragerea Ucrainei din Donbas în cadrul actual al negocierilor de pace, potrivit The Kyiv Independent.
„Cea mai mare parte a aisbergului nu este vizibilă, dar credeți-mă, am arătat doar o mică parte. Vorbesc absolut deschis… Se poate privi acest lucru în mod diferit, dar toate semnalele care au apărut pe parcursul procesului de negociere – și aceasta nu este doar analiza mea – sugerează că am putea primi garanții de securitate din partea Statelor Unite nu înainte de un armistițiu, nu înainte de sfârșitul războiului, ci după retragerea trupelor noastre din Donbas”, a declarat Zelenski sâmbătă, în cadrul unei videoconferințe cu jurnaliștii, scrie Interfax-Ukraine.
Președintele ucrainean a mai afirmat că prioritatea Kievului este „continuarea dialogului”.
Discuțiile de pace dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, se află în impas, pe măsură ce Washingtonul își îndreaptă atenția către războiul din Iran.