Polițiștii din Căușeni au desfășurat acțiuni pentru sporirea siguranței conducătorilor de vehicule pe două roți și a celor care utilizează utilaje agricole, în contextul creșterii traficului specific acestei perioade.
Acțiunile au avut loc în ultimele zile și au inclus controale tematice, în cadrul cărora au fost verificate motocicletele și mopedele, cu accent pe utilizarea echipamentului de protecție și starea tehnică a vehiculelor.
Totodată, în comunități au fost organizate sesiuni de informare privind respectarea regulilor de circulație, în special cele legate de acordarea priorității și obligativitatea purtării elementelor reflectorizante. Participanților le-au fost distribuite veste reflectorizante.
„Aceste măsuri au fost implementate cu scopul de a reduce numărul accidentelor și al victimelor, prin aplicarea fermă a principiului de toleranță zero față de abaterile de la Regulamentul circulației rutiere”, au precizat reprezentanții poliției.