
Președintele Donald Trump a dezvăluit că armata americană construiește un „complex masiv” sub noua sală de bal a Casa Albă. Proiectul face parte din renovarea aripii de est și este finanțat privat, inclusiv de președinte și alți donatori, bugetul crescând de la 200 la 400 de milioane de dolari, subliniază The Telegraph.
„Armata construiește un complex imens sub sala de bal, iar acesta este în construcție, și ne descurcăm foarte bine, așa că suntem înainte de termen”, a declarat Trump reporterilor la bordul Air Force One.
El a descris instalația ca fiind rezistentă la drone și a precizat că „sticla de la ferestre este extrem de groasă este sticlă antiglonț de înaltă calitate”.
În octombrie anul trecut, președintele a aprobat demolarea unei aripi a Casei Albe pentru a face loc noii săli de banchete, care va găzdui recepții și cine de stat.
„Timp de 150 de ani, au vrut să construiască o sală de bal la Casa Albă, iar alți președinți au dorit-o pentru momentul în care vin demnitari precum președintele Xi al Chinei sau oricine altcineva, și avem săli foarte mici, care nu sunt suficient de mari pentru a gestiona capacitatea de care avem nevoie”, a spus Trump.
Noua sală de bal va avea o suprafață de 90.000 de metri pătrați și va putea găzdui până la 1.000 de persoane, depășind capacitatea actualei Săli de Est, care poate acomoda doar aproximativ 200 de invitați. Designul proiectului a stârnit controverse, deoarece va eclipsa reședința executivă și va bloca vederea de la clădirea principală de pe Capitol Hill spre Pennsilvania Avenue.
Trump a subliniat că ilustrațiile noii săli de bal au fost prezentate reporterilor:
„Tocmai le-am primit de la arhitecți. Mulți oameni vorbesc despre cât de frumoasă este sala de bal. Cred că va fi cea mai bună sală de bal de acest gen din lume.”
În context politic, fosta sa rivală Hillary Clinton a criticat proiectul, afirmând că președintele „distruge” Casa Albă.
În paralel, Trump a schimbat denumirea unei săli de spectacole în „Centrul Trump-Kennedy” și intenționează să construiască un arc grandios la Washington, inspirat de Arcul de Triumf din Paris. Planul va fi votat de Comisia Națională de Planificare a Capitalei, după ce Comisia de Arte Frumoase l-a aprobat anterior în unanimitate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul FOTO Trump construiește un complex militar sub noua sală de bal a Casei Albe apare prima dată în Realitatea.md.