Peste 270 de curse de gunoi evacuate în Chișinău într-o singură săptămână

Aproximativ 400 de muncitori intervin zilnic pentru curățarea străzilor și spațiilor verzi din capitală, informează Primăria municipiului Chișinău. Potrivit instituției, săptămâna trecută, serviciile municipale de profil au evacuat 270 de rute de deșeuri, în cadrul Campaniei de salubrizare de primăvară.

Muncitorii au acționat în special pentru evacuarea resturilor rezultate din utilizarea materialelor antiderapante în sezonul rece, lucrările fiind desfășurate pe circa 35 de străzi și trotuare din capitală.

În același timp, echipele de salubrizare au intervenit și în zonele verzi, inclusiv în parcuri, scuaruri și pe alei, unde au fost efectuate lucrări de curățare și întreținere.

Reprezentanții Primăriei precizează că activitățile continuă și în prezent. Astfel, în cursul zilei de luni, serviciile municipale desfășoară acțiuni de salubrizare pe străzi și în apropierea instituțiilor sociale.

Totodată, pe timpul nopții sunt efectuate lucrări de spălare mecanizată a carosabilului, trotuarelor și stațiilor de așteptare a transportului public.

Autoritățile subliniază că lucrările de salubrizare vor continua și în săptămânile următoare, inclusiv în zilele de odihnă, cu implicarea voluntarilor, a sectorului asociativ și a cetățenilor.

Campania de salubrizare de primăvară se desfășoară în perioada 9 martie – 18 aprilie 2026.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/muncitori-chisinau-salubrizare.MOV” muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Peste 270 de curse de gunoi evacuate în Chișinău într-o singură săptămână apare prima dată în Realitatea.md.