
Începând de mâine, 1 aprilie 2026, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi. Aceasta este una dintre prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, transmite IPN.
Obligația de a circula cu farurile aprinse și pe timp de zi se aplică în perioada 1 noiembrie – 31 martie. Potrivit poliției, scopul acestei reguli este prevenirea accidentelor, care se pot produce din cauza condițiilor meteo nefavorabile în perioada rece.
Chiar și după 1 aprilie, conducătorilor auto li se recomandă să aprindă faza scurtă în condiții de vizibilitate redusă, ploaie densă, ceață sau atunci când transportă grupuri de copii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Șoferii sunt, de asemenea, îndemnați să păstreze distanța de siguranță între vehicule și să evite depășirile riscante. Pietonii sunt la fel rugați să traverseze strada doar în locuri permise și să se asigure temeinic înainte de traversare.
Articolul De miercuri, șoferii nu mai sunt obligați să circule cu farurile aprinse pe timp de zi apare prima dată în Realitatea.md.