
Reprezentantul politic al Tiraspolului în procesul de reglementare transnistreană, Vitali Ignatiev, a condamnat acțiunile Chișinăului împotriva fostului șef al așa-zisului minister de interne al regiunii, Ruslan Mova. Într-o adresare transmisă pe 30 martie vicepremierului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, Ignatiev a cerut încetarea restricțiilor de intrare impuse locuitorilor regiunii transnistrene,transmite IPN.
În demersul, ajuns în posesia IPN, Ignatiev a subliniat că Mova este implicat într-un proces judiciar în Republica Moldova, declanșat după ce președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia. Conform deciziei instanței, Mova trebuie să se prezinte la audierile din dosar programate pentru septembrie 2026.
Potrivit surselor IPN din mediile politice transnistrene, decizia Chișinăului i-a „șocat” pe unii deputați și oficiali de rang înalt ai regiunii, care foloseau anterior Chișinăul ca punct de tranzit pentru călătorii în străinătate.
Sursele IPN de la Tiraspol subliniază că situația are un caracter simbolic: fostul reprezentant al structurilor de forță ale regiunii este acum nevoit să se adreseze sistemului judiciar din Moldova. Totodată, în 2025, în regiunea transnistreană a fost introdusă o pedeapsă penală pentru apelarea la organele de drept sau instanțele din Moldova în cauze privind încălcarea drepturilor omului, care prevede până la 10 ani de închisoare.
IPN a relatat că lui Ruslan Mova i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova după ce a sosit din Turcia pe aeroportul din Chișinău. Acesta a prezentat un pașaport ucrainean, întrucât cetățenia moldovenească i-a fost retrasă la sfârșitul lunii februarie prin decretul președintei.
Articolul Reacția Tiraspolului după interdicția aplicată lui Ruslan Mova apare prima dată în Realitatea.md.