„Chiar dacă au fost învinși în ultimul meci de Italia, scor 1-2, juniorii noștri s-au clasat între cele mai bune echipe de pe locurile secunde grație celor două victorii obținute cu Islanda, 5-2, și Portugalia, 1-0”, a anunțat Federația Română de Fotbal.
Calificarea a venit după cele două victorii obținute anterior, 5-2 cu Islanda și 1-0 cu Portugalia.
Performanța este una istorică, fiind prima participare a României la un Campionat Mondial U17, conform FRF.
Pentru Campionatul European U17 se califică doar câștigătoarele celor șapte grupe, în timp ce la Cupa Mondială merg și cele mai bune patru echipe clasate pe locul secund.
Lotul convocat de selecționerul Mircea Diaconescu pentru turneul de calificare:
Portari: Tudor Coșa (Universitatea Cluj), Victor Kroes (Real Betis), Rareș Andrei (FCSB).
Fundași: Cosmin Matei (CFR Cluj), Erik Mănăilă (Rapid), Andrei Dăncuș (FCSB), Daniele Paul (AS Roma), Ayan Anghel (Dinamo), Robert Corduneanu (Fiorentina), Eduardo Corlat (Real Madrid), Lorand Bencze (Csikszereda), Claudiu Stancu (CSM Slatina).
Mijlocași: Matei Pădure (FCSB), Ioan Precup (Roda), Denys Muntean (Universitatea Craiova), Darius Tripon (Farul), Alexandru Goncear (Farul).
Atacanți: Răzvan Marincean (Farul), Eduardo Bodnar (Universitatea Cluj), Darius Bota (Csikszereda), Cosmin Mihai (Farul).