FOTO, VIDEO Intervenție de urgență în Chișinău: Pe o stradă s-a produs o avarie la canalizare

O avarie la un colector de canalizare s-a produs în dimineața zilei de 1 aprilie, pe strada Avram Iancu din Chișinău. La fața locului au intervenit echipe specializate pentru remedierea acesteia.

„S.A. „Apă-Canal Chișinău” informează că echipele specializate intervin în teren pentru remedierea unei avarii la un colector de canalizare gravitațională, cu diametrul de 600 mm, produsă la intersecția străzilor Avram Iancu și Ismail. Pentru a evita întreruperea serviciului de canalizare, apa uzată este evacuată temporar cu ajutorul autospecialelor din dotare”, transmite instituția.

Autoritățile precizează că, la această etapă, consumatorii din zonă nu sunt afectați, iar serviciile de alimentare cu apă și canalizare sunt asigurate în regim normal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul FOTO, VIDEO Intervenție de urgență în Chișinău: Pe o stradă s-a produs o avarie la canalizare apare prima dată în Realitatea.md.