VIDEO BNM a lansat moneda comemorativă „Ion Pelivan – 150 de ani de la naștere”

Banca Națională a Moldovei a lansat, începând de astăzi, 1 aprilie 2026, moneda comemorativă „Ion Pelivan – 150 de ani de la naștere”, parte a seriei „Personalități”.

Moneda marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Ion Pelivan (1876–1954), figură a mișcării de eliberare națională din Basarabia și promotor al curentului unionist în Sfatul Țării, cu rol în procesul care a condus la Unirea din 1918.

Potrivit BNM, moneda este realizată din argint, are valoarea nominală de 50 de lei și un tiraj de 500 de unități. Designul grafic este semnat de artista Georgeta Vrabie.

„Prin această emisiune numismatică, readucem în prezent un simbol al curajului și al determinării, care a contribuit decisiv la afirmarea identității naționale. Ion Pelivan întruchipează generația care a avut forța de a transforma un ideal în realitate. Prin astfel de inițiative, Banca Națională a Moldovei valorifică memoria istorică drept reper definitoriu, capabil să inspire responsabilitate, unitate și încredere în parcursul european al Republicii Moldova”, a subliniat Anca Dragu, Guvernatorul BNM, cu prilejul lansării monedei.