Radu Marian: Terenurile din jurul Chișinăului, valorificate pentru blocuri noi destinate tinerilor

Autoritățile pregătesc un nou mecanism de sprijin pentru tinerii care își doresc o primă locuință, orientat spre dezvoltarea construcțiilor și creșterea ofertei pe piața imobiliară, a declarat deputatul Radu Marian în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Potrivit lui Marian, statul intenționează să treacă de la modelul actual, bazat pe stimularea cererii – precum programul „Prima casă” – la unul orientat spre dezvoltarea ofertei de locuințe.

„Avem o problemă reală legată de creșterea rapidă a prețurilor la locuințe, iar principala cauză este lipsa ofertei sau volumul redus de construcții în ultimii ani”, a declarat Radu Marian.

Inițiativa va prevedea valorificarea terenurilor aflate în proprietatea statului din jurul municipiului Chișinău, în vederea construcției de blocuri locative. Proiectul nu vizează terenuri din interiorul orașului, ci zonele din afară, unde există potențial de dezvoltare urbană.

Autoritățile iau în calcul parteneriate cu companii private, selectate pe criterii de integritate, pentru implementarea proiectelor imobiliare. În schimbul valorificării acestor terenuri, o parte din locuințele construite ar urma să fie oferite anumitor categorii sociale, în special tinerilor, la prețuri mai accesibile decât cele de pe piață.

Deputatul susține că noul program ar putea contribui la echilibrarea pieței și la facilitarea accesului tinerilor la locuințe proprii.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/apartamente.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul Radu Marian: Terenurile din jurul Chișinăului, valorificate pentru blocuri noi destinate tinerilor apare prima dată în Realitatea.md.