
Eurovision, celebrul concurs muzical internațional, își lansează în acest an prima ediție în afara Europei, în Asia, zece țări confirmându-și deja participarea la eveniment, a anunțat organizatorul său, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), informează Agerpres.
„Cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a celui mai mare eveniment muzical live din lume, concursul muzical Eurovision deschide astăzi un nou capitol în Asia, marcat de diversitatea, creativitatea și identitatea culturală a regiunii și bazat pe același spirit care a caracterizat întotdeauna concursul: Uniți prin muzică”, a anunțat EBU, într-un comunicat.
Prima ediție a concursului muzical Eurovision Asia va avea loc la Bangkok, marea finală fiind programată pentru sâmbătă, 14 noiembrie, au anunțat organizatorii.
Zece țări participante și radiodifuzori s-au înscris deja: Coreea de Sud, Thailanda, Filipine, Vietnam, Malaezia, Cambodgia, Laos, Bangladesh, Nepal și Bhutan.
„Vor urma și altele”, au dat asigurări organizatorii, afirmând că vizează un public potențial de peste 600 de milioane de telespectatori.
„Este vorba despre evoluția Eurovision în colaborare cu Asia, creând ceva care să reflecte vocile, identitățile și ambițiile regiunii și rămânând în același timp fidel față de ceea ce a făcut întotdeauna concursul unic”, a declarat directorul Eurovision, Martin Green, citat în comunicat.
Versiunea europeană a celebrului și fastuosului concurs muzical, care atrage zeci de milioane de telespectatori în fiecare an, a fost zdruncinată în ultimele luni de mai multe boicoturi anunțate înainte de ediția din 2026 de la Viena, unde finala este programată pentru data de 16 mai.
Posturi din Spania, Irlanda, Islanda, Olanda și Slovenia și-au anunțat retragerea din cauza participării Israelului, țară acuzată de unii participanți că a manipulat sistemul de vot public în timpul concursului din 2025 și că a încălcat libertatea presei în războiul din Gaza.
Doar 35 de țări vor participa la ediția de la Viena, cel mai mic număr de la extinderea în 2004 a celui mai mare eveniment muzical transmis în direct la televiziune din lume.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Eurovisionul se extinde în Asia: prima ediție va avea loc la Bangkok, în noiembrie apare prima dată în Realitatea.md.