Misiunea Artemis 2 a NASA a fost lansată cu succes. Patru astronauți au pornit într-un zbor istoric în jurul Lunii

Racheta Space Launch System a NASA a fost lansată miercuri seară din Florida, marcând începutul misiunii Artemis 2 – prima expediție cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de 50 de ani.

Cu o înălțime de 98 de metri, racheta a decolat la ora locală 18:35 (joi, 1:35, ora Republicii Moldova), transportând capsula Orion și un echipaj format din patru astronauți: americanii Victor Glover, Christina Koch, Reid Wiseman și canadianul Jeremy Hansen. Misiunea are o durată estimată de 10 zile și ar putea duce echipajul mai departe de Pământ decât orice zbor uman de până acum.

După lansare, astronauții vor rămâne inițial pe orbita Pământului pentru efectuarea unor teste, urmând ca ulterior să pornească spre Lună, aflată la peste 384.000 de kilometri distanță.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/nasa-artemis.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

 

Primele etape ale zborului s-au desfășurat conform planului. La doar câteva minute de la decolare, racheta a atins viteza supersonică, depășind 8.500 km/h, iar ulterior a accelerat la peste 16.000 km/h. Propulsoarele solide, responsabile pentru cea mai mare parte a tracțiunii, s-au desprins și au amerizat în Oceanul Atlantic. În mai puțin de 15 minute, echipajul a trecut de linia Kármán și a ajuns pe orbita Pământului.

Un moment important al misiunii a fost și desfășurarea panourilor solare ale capsulei Orion. Cele patru aripi, fiecare cu aproximativ 15.000 de celule, vor asigura energia necesară pentru întreaga călătorie spre Lună.

Lansarea nu a fost lipsită de emoții. Cu aproximativ o oră înainte de decolare, a apărut o problemă la sistemul de anulare a lansării, esențial pentru siguranța echipajului. Numărătoarea inversă a fost oprită la 10 minute, însă inginerii au reușit să remedieze rapid defecțiunea.

După verificările finale, echipa de lansare a dat undă verde. „Mergem pentru întreaga umanitate”, a declarat comandantul Reid Wiseman înainte de decolare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Zbor spre Lună după jumătate de secol: Artemis II, misiunea care rescrie istoria

Articolul Misiunea Artemis 2 a NASA a fost lansată cu succes. Patru astronauți au pornit într-un zbor istoric în jurul Lunii apare prima dată în Realitatea.md.