Radu Miruță, ministrul Apărării, a anunțat rezultatele controalelor la Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua. Mai multe nereguli, care țin de contractele de achiziție ale CSA, pontajele angajaților sau parteneriate cu alte instituții, au ajuns pe masa procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), potrivit ministrului. În schimb, Miruță a punctat că își dorește ca echipa de fotbal CSA Steaua să ajungă în Liga I și a invitat la discuții „orice entitate privată” care și-ar dori să intre într-un parteneriat cu MApN.
Radu Miruță a anunțat neregulile găsite în urma controlului la CSA Steaua, pe care le-a trimis la DNA: „Vreau să ajungă în Divizia A”