FOTO 12 răniți după ce un tânăr a detonat dispozitive explozive într-un tren de mare viteză din Germania

Douăsprezece persoane au fost rănite după ce un tânăr de 20 de ani, înarmat cu cuțite, a detonat mai multe dispozitive explozive într-un tren de mare viteză ICE din Germania.

Incidentul s-a produs în seara zilei de 2 aprilie, într-un tren de mare viteză care circula spre Frankfurt pe Main, în vestul țării. În momentul producerii incidentului, la bord se aflau aproximativ 180 de pasageri, relatează presa germană.

Potrivit informațiilor, suspectul a fost imobilizat de călători, care au reușit să îl încuie într-o baie publică până la intervenția autorităților, acesta având asupra sa cuțitele.

Ulterior, toate persoanele aflate în tren au fost evacuate, iar o parte din zona gării a fost izolată ca măsură de siguranță. În același timp, poliția germană a efectuat verificări amănunțite, pentru a identifica eventuale alte obiecte periculoase, însă nu au fost descoperite.

În urma percheziției, oamenii legii au găsit asupra suspectului o mască, două cuțite și două grenade fumigene, care pot fi achiziționate fără prescripție.

Individul a fost reținut de autorități, iar ancheta este în desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și motivul acțiunilor sale. Conform surselor, înainte de producerea atacului, bărbatul ar fi amenințat că va lansa o ofensivă și ar fi afirmat că intenționează să ucidă oameni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul FOTO 12 răniți după ce un tânăr a detonat dispozitive explozive într-un tren de mare viteză din Germania apare prima dată în Realitatea.md.