
Se apropie punctul culminant al misiunii Artemis 2. Luni, cei patru astronauți vor deveni primii oameni care vor zbura în jurul Lunii după 1972, marcând un moment istoric în explorarea spațială. Echipajul este format din astronauții NASA Christina Koch, Victor Glover și Reid Wiseman, alături de canadianul Jeremy Hansen. Misiunea este o premieră: pentru prima dată în istorie, un zbor lunar este realizat și de o femeie și de un astronaut de culoare, scrie AFP.
La mai mult de patru zile de la lansarea din Florida, astronauții se apropie de satelitul natural al Pământului. Luni, în jurul orei 04:40 GMT, vor intra în „sfera de influență” a Lunii, unde atracția gravitațională a acesteia devine mai puternică decât cea a Pământului.
Deși nu vor aseleniza, misiunea este considerată la fel de importantă. Toate misiunile din programul Apollo (1968–1972) au avut la bord exclusiv bărbați albi americani, în general foști militari.
Timp de aproximativ șapte ore, începând cu ora 18:45 GMT, Luna va fi vizibilă în hubloul capsulei Orion.
Cei patru membri ai echipajului s-au pregătit timp de peste doi ani pentru această etapă, exersând recunoașterea formațiunilor geologice și descrierea lor. Observațiile lor, notițele și fotografiile realizate la bord ar urma să ofere noi date despre geologia și istoria Lunii.
NASA va transmite momentul în direct pe mai multe platforme, inclusiv YouTube și Netflix, cu excepția a aproximativ 40 de minute în care comunicațiile vor fi întrerupte, când nava va trece în spatele Lunii.
Astronauții vor depăși și recordul misiunii Apollo 13, ajungând la peste 406.000 de kilometri de Pământ – cea mai mare distanță parcursă vreodată de oameni în spațiu.
Ei vor zbura în spatele Lunii și vor observa fața ascunsă a acesteia, invizibilă de pe Pământ.
Misiunea le va oferi și ocazia de a vedea o eclipsă solară din spațiu, dar și răsăritul și apusul Pământului dincolo de Lună, imagini care amintesc de celebra fotografie realizată în timpul misiunii Apollo 8.
Dacă această misiune și următoarea se vor desfășura fără probleme, NASA intenționează să trimită din nou oameni pe Lună în 2028.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Artemis 2: cei patru astronauți ajung astăzi în apropierea Lunii. Un moment istoric pentru explorarea spațiului apare prima dată în Realitatea.md.