Câte un caz de cancer de col uterin, înregistrat în fiecare zi în R. Moldova. Medic: „Boala este complet prevenibilă”

Cancerul de col uterin rămâne o problemă majoră de sănătate în Republica Moldova. Deși este o patologie ce poate fi prevenită prin control periodic, succesul este limitat de reticența față de screening și de prejudecăți. Specialiștii avertizează că, în lipsa controalelor regulate, boala este depistată tardiv, chiar dacă metodele moderne permit identificarea și tratarea leziunilor înainte de a deveni cancer.