Zborurile vor deveni mai scumpe în vara anului 2026, tarifele urmând să crească, în medie, cu circa 10%, din cauza scumpirii kerosenului pe fondul crizei energetice generate de conflictul din Orientul Mijlociu, informează telegraph.md, cu referire la IPN.
Marii operatori europeni au început deja să implementeze măsuri de criză. Ryanair a avertizat că prețurile vor crește imediat după Paști, iar Lufthansa și Air France-KLM pregătesc scumpiri și ajustări ale capacității de zbor pentru a compensa costurile ridicate la carburanți. Totodată, grupul SAS a anulat deja peste o mie de zboruri și a majorat tarifele, în timp ce EasyJet estimează scumpiri semnificative spre finalul sezonului estival.
La nivel global, efectele presiunii asupra costurilor se resimt prin taxe suplimentare și reduceri de servicii. United Airlines elimină rutele neprofitabile, iar American Airlines și JetBlue au majorat deja taxele pentru bagaje. În Asia, Cathay Pacific a anunțat o creștere de 34% a suprataxei de combustibil, măsură adoptată și de Thai Airways și IndiGo.
„Aceste scumpiri sunt inevitabile, combustibilul reprezentând între 20% și 30% din costurile de operare ale unei companii aeriene. În prezent, transportatorii transferă aceste cheltuieli suplimentare direct către pasageri pentru a face față volatilității pieței energetice”, se menționează în declarațiile specialiștilor.