
Festivalul de Muzică Clasică în aer liber „DescOperă” ajunge la cea de-a 10-a ediție și revine la Butuceni în perioada 19–21 iunie 2026. Evenimentul, organizat sub egida Ministerului Culturii, va aduce trei seri de muzică clasică într-una dintre cele mai emblematice locații ale Republicii Moldova.
Ediția aniversară se va distinge printr-un concept scenic inedit, în fiecare seară, scena va fi amplasată diferit, oferind publicului o experiență artistică unică.
Prima seară va fi susținută de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, alături de Corul Național de Cameră și Capela Corală Academică „Doina”. A doua seară va aparține Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, iar seara de închidere va fi asigurată de Orchestra Națională Simfonică Teleradio-Moldova, sub bagheta maestrului Gheorghe Mustea.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Organizatorii au anunțat și prezența unui invitat-surpriză, a cărui identitate urmează să fie dezvăluită. Programul detaliat și informațiile despre acces vor fi publicate pe parcurs.
Articolul 10 ani de „DescOperă”: Festivalul de Muzică Clasică revine la Butuceni în iunie apare prima dată în Realitatea.md.