
Primarul capitalei, Ion Ceban, anunță lansarea unui amplu program de construire a parcărilor, care prevede amenajarea a mii de locuri noi în toate sectoarele municipiului în cursul acestui an. Potrivit edilului, autoritățile municipale au identificat deja terenurile unde vor fi realizate intervențiile. Este vorba despre parcări de tip „captură” la intrările în oraș, locuri de parcare în adiacenta blocurilor locative și în curți, dar și despre ”terenuri acaparate ilegal”, care urmează să fie eliberate.
În același timp, primarul a menționat că în centrul istoric al capitalei există blocaje în realizarea proiectelor, invocând neînțelegeri cu autoritățile centrale, care nu permit construcția de parcări pe anumite străzi. Edilul susține că există numeroase terenuri aflate în proprietatea statului care ar putea fi utilizate pentru extinderea infrastructurii de parcare.
”Nu este doar o problemă a Chișinăului, ci a tuturor localităților din țară. Insistăm ca legea parcărilor să fie votată”, a subliniat Ion Ceban în cadrul ședinței serviciilor primăriei.
La începutul anului 2026, în municipiul Chișinău erau înmatriculate oficial peste 395.000 de vehicule. Estimările indică faptul că prin capitală circulă zilnic aproximativ 500.000 de mașini, incluzându-le și pe cele care intră din alte regiuni ale țării. Nu există o cifră oficială privind totalul locurilor de parcare, însă orașul a fost proiectat inițial pentru a deservi doar aproximativ 90.000 de mașini.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/5-Parcari.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Articolul În Chișinău vor fi amenajate mii de locuri noi de parcare: lucrările încep în toate sectoarele apare prima dată în Realitatea.md.