„Este vorba de o operațiune de salvare istorică”, a declarat președintele american Donald Trump în introducerea conferinței sale de presă de la Casa Albă, în care a detaliat operațiunile de salvare a doi militari americani în Iran. Președintele american afirmă că a organizat această conferință de presă pentru a „sărbători succesul uneia dintre cele mai complexe și incredibile operațiuni de salvare și căutare întreprinse vreodată”. „Am avut mult talent și chiar și noroc”, a adăugat el. Trump a spus însă că a doua operațiune de salvare a fost pusă în pericol de dezvăluirile din presă, pentru care cei care au publicat informații cu inconștiență ar putea face închisoare, dacă nu cooperează cu autoritățile.
Trump dezvăluie detalii demne de filme de acțiune ale misiunii „de salvare istorice” a piloților americani doborâți în Iran