Criza energetică amplificată de războiul din Iran a readus energia în centrul dezbaterilor europene. Potrivit unei analize realizate de SolarPower Europe, energia solară a economisit continentului peste 100 de milioane de euro pe zi începând cu 1 martie, reducând necesarul de importuri de gaze. În total, economia pentru Europa a depășit trei miliarde de euro doar într-o singură lună, mai scrie Euronews.
Ce sunt panourile solare plug-in
Panourile solare plug-in reprezintă o variantă simplificată a sistemelor fotovoltaice tradiționale. Acestea sunt panouri de dimensiuni mai mici care pot fi montate pe balcon, pe pereți exteriori sau pe acoperișuri de mici dimensiuni. Energia produsă este introdusă direct în rețeaua locuinței printr-o priză obișnuită, fără instalări complexe sau lucrări tehnice costisitoare. Sistemele sunt atractive mai ales pentru persoanele care locuiesc în apartamente sau în locuințe închiriate. Sau in clădirile unde instalarea panourilor solare clasice pe acoperiș nu este posibilă. În multe țări europene, aceste kituri pot fi cumpărate online sau chiar din supermarketuri. Costul unui astfel de sistem poate fi recuperat în aproximativ doi până la șase ani, în funcție de dimensiunea panoului și de poziționarea acestuia. După amortizarea investiției, panourile contribuie direct la reducerea facturilor la energie.
Panourile solare „plug-in”. Sursa foto: X
Germania, liderul european al energiei solare de balcon
Germania este de departe cea mai avansată țară europeană în adoptarea panourilor solare plug-in. Între 2022 și 2025 au fost instalate peste un milion de astfel de sisteme. Popularitatea lor a fost stimulată de mai multe măsuri guvernamentale, inclusiv eliminarea TVA-ului și scheme de sprijin pentru energia livrată în rețea. De asemenea, legislația adoptată în 2024 permite chiriașilor și proprietarilor de apartamente să instaleze singuri panouri solare pe balcoane, fără proceduri birocratice complexe. Scăderea rapidă a prețurilor a contribuit la răspândirea sistemelor. Modelele de bază pot costa aproximativ 200 de euro. Sistemele mai mari, care includ și baterii pentru stocarea energiei, pot ajunge la sub 1.000 de euro. Experții estimează că panourile solare de balcon ar putea acoperi până la două procente din consumul total de electricitate al Germaniei până în 2045, anul în care țara își propune să atingă neutralitatea climatică.
Alte state europene încearcă să recupereze
În restul Europei, dezvoltarea acestui tip de sistem a fost mai lentă. Printre motivele invocate se numără preocupările legate de siguranța instalațiilor electrice. În multe locuințe europene, infrastructura electrică este veche sau modificată, ceea ce necesită verificări suplimentare înainte de instalarea panourilor plug-in. Totuși, adoptarea tehnologiei începe să se accelereze. Panourile solare plug-in sunt acum legale în aproape toate statele Uniunii Europene, cu excepția Suediei și Ungariei. Belgia a legalizat instalarea acestora în 2025, iar Spania profită de nivelul ridicat de însorire pentru a extinde utilizarea sistemelor. O companie spaniolă specializată în astfel de soluții a instalat peste 1.300 de kituri solare într-un singur an, economisind pentru clienți peste 620.000 de euro la facturile de energie.
Interes în creștere în Marea Britanie
Marea Britanie este una dintre cele mai recente țări care au relaxat regulile privind panourile solare plug-in. Autoritățile britanice au anunțat că vor facilita comercializarea acestor sisteme prin lanțuri de retail, pentru a accelera tranziția energetică și a reduce dependența de combustibilii fosili. Analizele arată că un astfel de sistem ar putea economisi aproximativ 1.100 de lire sterline pentru o gospodărie britanică pe durata de viață a panoului. Aceasta este estimată la aproximativ 15 ani. Pe fondul prețurilor ridicate la energie și al incertitudinilor geopolitice, panourile solare plug-in sunt tot mai des văzute ca o soluție accesibilă pentru producerea de energie curată direct la nivelul gospodăriilor europene.