La împlinirea a 17 ani de la protestele violente 7 aprilie 2009, președinta Maia Sandu a spus că a fost un „moment rușinos” din istoria R. Moldova, când „statul și-a agresat proprii cetățeni pentru simpla revendicare de a li se respecta voința, exprimată prin vot”. Puterea de atunci și opoziția de astăzi au ignorat aniversarea.
Într-o postare pe rețelele de socializare online, șefa statului care nu făcea încă politică pe atunci, spune că demonstrațiile au fost „o confruntare între solidaritatea și curajul zecilor de mii de oameni ieșiți pașnic în stradă și abuzurile care au făcut victime, au lăsat în urmă sute de tineri umiliți și au provocat răni care încă dor”.
Ce s-a întâmplatProtestele din centrul Chișinăului, la care au participat zeci de mii de oameni, au izbucnit după anunțul că Partidul Comuniștilor a câștigat pentru a treia oară consecutiv alegerile parlamentare, pe 5 aprilie 2009.
Sediile Președinției și Parlamentului au fost devastate în ceea ce politicienii anti-comuniști au spus că au fost acțiuni ale unor grupuri infiltrate printre protestatari, iar zeci de polițiști au fost răniți în timpul ciocnirilor.
Răspunsul autorităților în frunte cu fostul președinte Vladimir Voronin și fostul ministru de Interne, Gheorghe Papuc, a inclus sechestrarea a sute de tineri pe stradă, arestarea și maltratarea lor în detenția poliției.
Cel puțin un protestatar, Valeriu Boboc, a murit după ce a fost lovit de un polițist în Piața Marii Adunări Naționale, în noaptea de 7 spre 8 aprilie.
Vizionați mai jos un document video, care redă atmosfera din timpul protestelor din aprilie 2009:
Reacții și tăcereVladimir Voronin care este astăzi deputat și lider în continuare al Partidului Comuniștilor nu a comentat aniversarea, partidul său marcând, în schimb, 25 de ani de la prima inaugurare a lui Voronin ca președinte al Republicii Moldova, în 2002.
Nu a comemorat 7 aprilie nici fostul președinte pro-rus, Igor Dodon, care era pe atunci ministru în guvernul comuniștilor. Liderul socialiștilor a ales însă să posteze pe rețele un mesaj religios înainte de Paște.
Fostul consilier al lui Voronin, astăzi deputatul fracțiunii parlamentare Alternativa, Marc Tkaciuk, a scris pe Facebook că a fost un „atac al opoziției de atunci asupra puterii de atunci”, după alegeri recunoscute de observatori internaționali drept „democratice și libere”.
Tkaciuk a folosit ocazia pentru a mai spune că, pe baza celor întâmplate în aprilie 2009, a scris, împreună cu alți doi autori moldoveni, un capitol despre ceea ce a numit, luând în ghilimele, „revoluția” atipică din R. Moldova – un capitol într-un „ghid” mai mare despre „revoluțiile secolului XXI”.
Oficiul Avocatului Poporului a marcat aniversarea, spunând într-un comunicat că evenimentele din aprilie 2009 „au scos la iveală încălcări grave ale drepturilor și libertăților omului”, fapte care „au pus în discuție funcționarea statului de drept și calitatea democrației în țara noastră”.
Pentru mulți tineri din R. Moldova, aprilie 2009 a însemnat și prima experiență politică. Europa Liberă Moldova a spus povestea a trei dintre ei, zece ani mai târziu, într-un reportaj din seria Pur și Simplu, pe care îl puteți viziona mai jos:
Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Declarații și tăcere la 17 ani de la 7 aprilie 2009: Între „moment rușinos” și „revoluție atipică”