
Un nou scandal izbucnește în Parlament, după ce PAS a propus aprobarea unui Cod privind funcționarea Parlamentului. Proiectul a fost înregistrat pe 6 aprilie, iar opoziția susține că astfel ar fi limitate drepturile democratice ale deputaților și se plânge pe inițiativă la Consiliul Europei, Delegația UE de la Chișinău și Comisia de la Veneția.
Mai exact, reprezentanții opoziției sunt nemulțumiți de reglementările privind statutul și conduita deputaților. Conform lor „aceste inițiative permit modificarea regulilor fără participarea opoziției, limitează drepturile deputaților și contravin Constituției și standardelor europene”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Aceștia susțin că opoziției i s-ar limita dreptul de a participa la aprobarea ordinii de zi, deputaților li s-ar leza dreptul la exprimare, iar luările de cuvânt ar fi condiționate.
Anterior, Igor Grosu declara jurnaliștilor că noile reglementări urmează să responsabilizeze deputații care nu manifestă un comportament corespunzător la ședințele Parlamentului, inclusiv în procesul de adresare a întrebărilor.
Printre noutățile Codului se numără faptul că fiecare deputat va trebui să depună și să semneze un jurământ la preluarea mandatului. Speakerul va avea dreptul să deconecteze microfonul dacă luările de cuvânt nu corespund subiectelor dezbătute, iar parlamentarii nu vor putea migra de la o fracțiune la alte, cei care sunt excluși sau părăsesc formațiunile lor rămânând neafiliați.
Articolul Nu se pot înțelege cum să lucreze?! PAS vrea Cod de funcționare a Parlamentului. Opoziția acuză cenzură și se plânge UE apare prima dată în Realitatea.md.


