Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a adoptat, în cadrul ședinței ordinare, mai multe hotărâri privind investițiile în infrastructură, funcționarea pieței gazelor naturale și regimul de licențiere în sectoarele reglementate.
În sectorul gazelor naturale, ANRE a aprobat Acordul adițional nr. 1 la Contractul privind facturarea și deservirea consumatorilor finali încheiat între Î.C.S. „Nord Gaz Sîngerei” S.R.L. și S.A. „Energocom”, prin care termenul contractual este extins până la 31 august 2026. De asemenea, Consiliul a luat act de prelungirea tacită, până la 30 aprilie 2026, a unui contract similar încheiat între S.A. „Moldovagaz” și S.A. „Energocom”, conform prevederilor contractuale. Contractul prevede prelungirea tacită pentru o perioadă de două luni consecutive, în cazul în care părțile nu convin asupra unei extinderi contractuale.
ANRE subliniază că serviciile prestate în baza acestor contracte nu implică transferul responsabilităților titularilor de licență. „Aceștia rămân pe deplin responsabili pentru respectarea obligațiilor stabilite prin Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, actele normative și condițiile licenței deținute.” Se menționează că Agenția își păstrează dreptul de a solicita modificarea clauzelor contractuale în cazul apariției unor schimbări juridice, tehnice sau economice și de a aplica sancțiuni în cazul unor abateri constatate.
În scopuri tarifare, Consiliul a aprobat investițiile realizate în anul 2025 de către „Vestmoldtransgaz”, în valoare totală de 155 040,4 mii lei, precum și amortizarea anuală aferentă de 7 700,6 mii lei. Această decizie permite includerea investițiilor în baza de active reglementate și recuperarea lor prin tarifele de transport, contribuind astfel la modernizarea infrastructurii și consolidarea securității energetice.
Pe segmentul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, ANRE a aprobat investițiile realizate în anul 2025 de operatori din mai multe localități, pentru a fi recuperate prin tarif. Printre acestea se numără:
– Î.M. „Gospodăria ComunalLocativă Cricova” — 29 682,9 mii lei;
– S.A. „Operator Regional ApăCanal Hîncești” — 973,4 mii lei;
– Î.M. „ProMediu Cocieri” — 97,1 mii lei;
– S.A. „Regia ApăCanal Orhei” — 3 838,8 mii lei;
– Î.M.D.P. „ApăCanal” din or. Ștefan Vodă — 28,9 mii lei;
– S.A. „Regia ApăCanal Soroca” — 321,5 mii lei;
– Î.M. „Apă Canal Taraclia” — 331,4 mii lei;
– S.A. „ApăCanal Chișinău” — 86 664,7 mii lei.
Aceste investiții sunt orientate spre modernizarea rețelelor, reducerea pierderilor, contorizarea consumului și îmbunătățirea calității serviciilor oferite consumatorilor.
În ceea ce privește regimul de licențiere, Consiliul de Administrație a examinat un set de cereri și declarații privind eliberarea, reperfectarea, retragerea și prelungirea licențelor în domeniile energiei electrice, gazelor naturale, produselor petroliere și noilor activități de agregare. Aceste acțiuni reflectă dinamica pieței și procesele de ajustare ale participanților la cadrul normativ.
Deciziile adoptate de ANRE urmăresc asigurarea funcționării eficiente a piețelor reglementate, stimularea investițiilor și protejarea intereselor consumatorilor finali.