Ciucu spune că PSD e „decuplat de la realitate”, PNL îl vrea pe Bolojan: „Suntem un partid cu suflet”

Primarul General a criticat campania de atacuri pe care social-democrații au îndreptat-o spre Ilie Bolojan.

Referitor la faptul că PSD organizează un referendum intern pentru a decide dacă rămân sau pleacă de la guvernare, Ciprian Ciucu a fost întrebat cum se văd aceste demersuri social-democrate din perspectiva liberală.

„Sunt debusolați, nu-și găsesc ritmul. S-au apucat să-l atace pe Ilie Bolojan complet aiurea. Într-o perioadă în care țara are nevoie de stabilitate, ei vin și o zgâlțâie și mai tare. Nu înțeleg care sunt motivele, ei și-au inventat motivele. Nu au răbdare să le vină rotativa, altfel nu înțeleg ce mize au și de ce fac asta”, a spus Ciucu.

Ciprian Ciucu vede demersul social-democraților drept o eroare strategică într-un moment în care România are nevoie de liniște administrativă.

„Toată lumea este preocupată de cu totul altceva, numai PSD se apucă să facă turnee prin țară. PSD este foarte decuplat de la realitate. Pe ei nu-i interesează, ei au probleme cu Bolojan”, critică primarul general.

PNL „are din nou suflet”

De cealaltă parte, tot în ediția de marți a emisiunii Ai Aflat!, cu Ionuț Cristache, vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a dat detalii neștiute și din culisele PNL, care face în prezent obiectul unei scindări între două grupări.

În opinia primarului Capitalei, criza este una artificială și este cauzată în special de social-democrați. Liberalul apreciază că s-a dus vremea tandemului Ciucă – Ciolacu, când PSD avea multă influență.

„Nu ne spune PSD-ul cine să fie prim-ministru. Noi avem un protocol de guvernare. Nu noi am creat această criză și nu vine ce își permite PSD–ul să spună, pe cine trebuie să se desemneze prim-ministru sau prim-ministru partidul ala liberal. Avem și noi demnitatea noastră. Nu mai suntem pe vremea lui Nicu (Ciucă) și Marcel (Ciulacu), în care Marcel îl lua pe Nicu deoparte și intra cu ideile PNL și ieșea cu ideile PSD”, a declarat Ciucu.

Întrebat de moderatorul Ionuț Cristache dacă PNL Ionuț Cristache și-a recăpătat demnitatea, Ciucu a răspuns: „Absolut. Și sufletul. Partidul are iarăși un suflet”.

Întrebat, în continuare, ce face PNL „cu sufletul”, când e atacat chiar din interior, de cei care nu mai vor cu Bolojan, vicepreședintele PNL a declarat: „Suntem un partid democratic, un partid care are suflet. Oamenii se poziționează într-o formă sau alta. Important e ce decid la vot, în Biroul Politic Național și deciziile politice pe care le luăm. Sunt minoritari în acest moment”.

 

Publicat
Din categoria Politic