
La sfârșitul anului trecut, moldovenii s-au împrumutat mai mult pentru cheltuieli cotidiene decât pentru achiziționarea unei locuințe. Creditele noi de consum au crescut cu 16,7% față de aceeași perioadă a anului precedent și au depășit 4,2 miliarde de lei, în timp ce creditele imobiliare au scăzut cu 12,7%, ajungând la circa 2,7 miliarde de lei. Datele se regăsesc într-un raport al Băncii Naționale a Moldovei, transmite IPN.
Potrivit Băncii Naționale, sistemul bancar din Republica Moldova a continuat să opereze în condiții normale la sfârșitul anului trecut. Indicatorii analizați arată că sectorul bancar rămâne stabil, fără semne de riscuri sistemice majore.
Indicele de stres financiar s-a menținut sub nivelul considerat critic, atingând valoarea de 0,39, ceea ce, conform BNM, reflectă o reziliență adecvată a sistemului financiar.
Cererea de credite s-a majorat ușor atât din partea populației, cât și a companiilor. În paralel, băncile au relaxat într-o anumită măsură condițiile de creditare, ceea ce a susținut activitatea de împrumuturi. Deși numărul creditelor cu restanțe a crescut ușor în rândul persoanelor fizice și al companiilor, ponderea acestora a rămas relativ stabilă.
Raportul mai indică o creștere moderată a prețurilor pe piața imobiliară rezidențială. Totodată, riscul de credit continuă să reprezinte principalul risc pentru sectorul bancar, în special în cazul creditelor pentru imobile și comerț. Cu toate acestea, băncile dispun de rezerve suficiente de lichidități, ceea ce le permite să facă față eventualelor crize.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Creditele de consum le-au depășit pe cele ipotecare în rândul moldovenilor, la sfârșitul anului trecut apare prima dată în Realitatea.md.