Urmează perturbări tehnice de 30–40 de minute la Aeroportul din Chișinău. Ce servicii vor fi afectate

Punctele de vânzare de la Aeroportul Internațional Chișinău vor deveni temporar indisponibile, astăzi, 9 aprilie, pentru aproximativ 30–40 de minute.

Perturbările vor avea loc în intervalul 09:00 – 10:00, în contextul unor lucrări tehnice planificate pentru îmbunătățirea infrastructurii IT.

Administrația aeroportului precizează că intervențiile sunt programate într-un interval cu flux redus de pasageri, pentru a minimiza disconfortul. Pasagerii sunt îndemnați să țină cont de aceste eventuale limitări temporare.