
O nouă fabrică de producție de drone va fi construită în Republica Cehă, după ce producătorul de dispozitive aeriene Primoco UAV a obținut permisiunea de a ridica o unitate în Pisek.
Compania va investi 30,6 milioane de euro în acest proiect, iar noua fabrică va crește capacitatea de producție până la 300 de drone pe an. Potrivit informațiilor publicate de Radio Prague International, lucrările sunt în curs de pregătire încă din aprilie 2024.
Producția ar urma să înceapă în 2028, în zona industrială a orașului Pisek, unde compania își extinde activitatea. În acest context, reprezentanții companiei subliniază evoluția rapidă din ultimii ani.
„Noua unitate din Pisek nu numai că va face față acestei creșteri, dar, datorită calității sale arhitecturale, va deveni o unitate de producție modernă, specifică secolului XXI”, a declarat fondatorul și CEO-ul companiei, Ladislav Semetkovsky.
Conform acestuia, dezvoltarea companiei a fost accelerată după achiziționarea aeroportului Pisek-Krasovice în 2019, moment din care Primoco a devenit un jucător global pe piața dronelor.
Dronele produse de companie sunt utilizate într-o gamă largă de misiuni civile și militare și pot zbura complet autonom, pe baza unor planuri de zbor programate. Modelul Primoco One 150 poate zbura până la 15 ore și are o rază extinsă de acțiune.
Aceste aparate sunt deja operate pe patru continente și sunt folosite pentru inspecția conductelor și a rețelelor din sectorul energetic, pentru securizarea frontierelor și a zonelor de coastă, dar și pentru monitorizarea incendiilor sau desfășurarea misiunilor de căutare și salvare.
În același timp, contextul industrial din Cehia rămâne tensionat. În noaptea de 20 martie, persoane necunoscute au incendiat incinta unei fabrici de arme aparținând LPP Holding din Pardubice.
Ulterior, Agenția Poloneză de Securitate Internă a reținut doi cetățeni polonezi suspectați de implicare în acest incident. De asemenea, un tribunal din Praga a dispus reținerea a patru suspecți, în timp ce un al cincilea inculpat, cetățean american, se află în Slovacia, în așteptarea procedurilor de extrădare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Fabrică de drone în Republica Cehă: investiție de milioane în noua unitate apare prima dată în Realitatea.md.