Operatorii serviciului 112 vor fi suplimentați în perioada sărbătorilor de Paști

Serviciul 112 va funcționa non-stop și în perioada sărbătorilor pascale, asigurând preluarea și gestionarea apelurilor de urgență, se precizează într-un comunicat al serviciului.

Datele statistice arată că în această perioadă fluxul de apeluri la numărul de urgență 112 crește cu până la 20%. Pentru a face față acestei creșteri și a gestiona eficient fiecare apel, operatorii 112 vor lucra în ture, cu personal suplimentar.

Cetățenii aflați în situații de risc pot apela 112 de pe telefonul mobil sau fix, pot transmite mesaje prin SMS sau pot folosi aplicația mobilă 112MD.

Angajații serviciului fac apel către populație să utilizeze numărul 112 doar în situații reale de urgență care necesită intervenția imediată a serviciilor specializate – ambulanță, poliție, pompieri și salvatori.