
Poliția Națională anunță apariția unei noi scheme de escrocherie, în care infractorii se dau drept polițiști și încearcă să inducă în eroare cetățenii prin SMS-uri și apeluri telefonice. Potrivit oamenilor legii, a fost deja înregistrată prima victimă. Persoana a accesat linkul transmis de escroci și a introdus datele cardului bancar, pierzând astfel 20.000 de lei.
Schema presupune transmiterea unor mesaje sau efectuarea unor apeluri în care cetățenii sunt informați în mod fals că ar fi comis încălcări rutiere. Sub acest pretext, victimele sunt determinate să acceseze linkuri suspecte sau să ofere informații personale și bancare.
„Poliția subliniază că nu transmite astfel de informații prin SMS sau apeluri telefonice și îndeamnă populația să ignore asemenea mesaje”.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu ofere date personale sau bancare, să nu acceseze linkuri suspecte, să nu continue discuțiile cu persoane necunoscute și să apeleze numărul de urgență 112 în cazul în care sunt vizați de astfel de tentative de fraudă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Prima victimă a unei noi escrocherii: un bărbat a pierdut 20.000 de lei după ce a accesat un link trimis de escroci apare prima dată în Realitatea.md.