Scene de groază într-o curte din Chișinău. Un copil, atacat de o haită de câini maidanezi în drum spre școală

Un copil a fost atacat de o haită de câini fără stăpân în drum spre școală, în Chișinău. Incidentul s-a produs pe strada Miron Costin, într-o curte de bloc, potrivit unui video publicat de point.md.

Minorul traversa terenul de joacă atunci când mai mulți câini s-au năpustit asupra lui și l-au mușcat de picior. În ajutorul băiatului a intervenit o femeie aflată în apropiere, care a reușit să alunge animalele.

Deocamdată, nu se cunoaște starea copilului, iar circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/atac-caini-capitala.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Atenție, imagini cu impact emoțional!

Amintim că, de la 1 ianuarie 2026, serviciul de asistență medicală antirabică din municipiul Chișinău a fost descentralizat, pentru a facilita accesul rapid la tratament în cazul mușcăturilor de animale. Astfel, pacienții trebuie să se adreseze la Asociația medicală teritorială (AMT) la care sunt arondați – Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana sau Rîșcani.

În zilele de odihnă și de sărbătoare, copiii sunt direcționați la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, iar adulții – la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Medicii recomandă ca, în cazul unei mușcături sau zgârieturi provocate de animale, rana să fie spălată imediat cu apă și săpun, dezinfectată, iar persoana să se prezinte cât mai rapid la medic. Profilaxia antirabică trebuie inițiată în primele ore după expunere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Scene de groază într-o curte din Chișinău. Un copil, atacat de o haită de câini maidanezi în drum spre școală apare prima dată în Realitatea.md.