Un bărbat a murit și patru tineri au fost răniți într-un accident produs în Hunedoara

Potrivit ISU Hunedoara, accidentul în care au fost implicate două autoturisme a avut loc pe raza comunei Sântămăria Orlea.

La fața locului au intervenit două echipaje de descarcerare, două ambulanțe SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, fiind solicitat, totodată, și sprijinul unui elicopter SMURD.

Au fost rănite patru persoane, doi minori în vârstă de 15, respectiv 17 ani, și doi tineri, în vârstă de 27, respectiv 28 de ani.

De asemenea, un bărbat în vârstă de aproximativ 74 de ani a fost găsit inconștient și a necesitat intervenția echipajelor de descarcerare pentru a fi extras dintre fiarele contorsionate.

Bărbatul a fost resuscitat, însă nu a răspuns manevrelor.

Circulația rutieră în zonă este restricționată pe ambele sensuri de mers.

Publicat
Din categoria Politic