Artemis II se întoarce pe Pământ, dar urmează cea mai riscantă etapă. Cele 30 de minute care decid succesul misiunii

Sâmbătă, în jurul orei trei, astronauții misiunii Artemis II urmează să revină pe Pământ. După ce capsula Orion va trece cu o viteză uriașă prin straturile atmosferei terestre, partea cea mai riscantă a voiajului de întoarcere, informează știrileprotv.ro.

Potrivit experților, la intrarea în atmosferă, capsula va atinge o viteză de aproape 40.000 km/h și o temperatură exterioară de aproape 2.800 de grade Celsius.

După un voiaj care a stabilit recordul de distanță în spațiu, până dincolo de partea ascunsă a Lunii, capsula Orion, vehiculul misiunii Artemis 2, se întoarce, în viteză spre Pământ. La finalul voiajului de 10 zile, pe astronauți îi mai așteaptă, însă, o încercare potențial periculoasă.

„Să călătorești ca o minge de foc prin atmosfera (Pământului) chiar este o experiență intensă”, a declarat Victor Glover, astronaut Artemis II.

Potrivit experților, capsula Orion va intra în atmosfera terestră cu o viteză de peste 30 de ori mai mare decât a sunetului – iar temperatura la exterior va atinge aproape 2.800 de grade Celsius. O jumătate de oră va dura cea mai riscantă parte a călătoriei de întoarcere.

Pentru echipaj miza este cu atât mai mare pentru că există o problemă cunoscută cu scutul termic al Capsulei, descoperită în timpul zborului test fără echipaj, la misiunea Artemis 1 din 2022. Scutul s-a consumat neregulat, mai mult decât estimau modelele inițiale.

NASA spune că a remediat această problemă, potențial periculoasă, modificând traiectoria de intrare în atmosferă.

„Nu încape îndoială că va fi o stare de anxietate. Vom fi alături de familii. Vom fi cu ei. Vom fi cu toții împreună. Ne vom face, fiecare, treaba. E imposibil să spui că nu există urmă de temere, în subconștient. Dar, vă spun, temeri raționale nu există”, a afirmat Ahmit Kshathriya, oficial NASA.

Pe ultima parte a traiectoriei de revenire, astronauții fac verificările critice.

„Capacul compartimentului frontal trebuie îndepărtat, parașutele de frânare trebuie lansate, parașutele principale trebuie deschise, sistemele de reducere a șocului trebuie activate și trebuie să obținem unghiul corect la amerizare, apoi să atingem suprafața apei în mod corect”, a declarat Jeff Radigan, director de zbor Artemis II.

Echipele sunt deja în așteptare, pentru a-i recupera pe astronauți în largul coastei orașului californian San Diego. Se estimează că Orion va ateriza la noapte, în jurul orei 3, ora Moldovei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Artemis II se întoarce pe Pământ, dar urmează cea mai riscantă etapă. Cele 30 de minute care decid succesul misiunii apare prima dată în Realitatea.md.