
O activitate de trafic de droguri pe ruta Polonia – Republica Moldova este documentată de ofițerii INI și procurorii PCCOCS. Potrivit poliției, la 10 aprilie 2026, un bărbat aflat în Varșovia a expediat un colet cu substanțe narcotice spre țara noastră, intenționând să îl preia personal la sosirea în Chișinău. Ulterior, suspectul, un tânăr de 24 de ani, a fost reținut la intrarea în Capitală, fiind pasager într-un automobil de marca Volkswagen Crafter.
Totodată a fost identificat și transportatorul coletului, un bărbat de 33 de ani, care presta servicii de transport colete și pasageri.
„Din automobilul acestuia, de marca Skoda Octavia (numere lituaniene), a fost ridicată o cutie în care se afla un pachet disimulat într-un ambalaj de detergent. În interior a fost depistată o substanță albă, sub formă de pulbere, cu greutatea de aproximativ 1 kilogram, suspectată a fi drog sintetic de tip PVP (sare)”, transmite Poliția Națională.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/rupor.md/IMG_3282.MP4″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Articolul VIDEO Droguri din Polonia spre Republica Moldova: Tânăr, reținut la intrarea în Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.