Dosarul accidentului fatal de la Boldurești: PCCOCS continuă acuzarea de stat la Curtea de Apel Centru

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că procurorii PCCOS examinează în continuare dosarul accidentului de la Boldurești, în care un adolescent a fost lovit mortal de o mașină, la Curtea de Apel Centru.

Astfel, în ședința de astăzi, 16 aprilie, au fost finalizate pledoariile avocaților, inclusiv ale părții vătămate, și au fost audiați inculpații. Urmează examinarea probelor scrise, într-o altă ședință.

Cei doi condamnați, printre care Nicanor Ciochină, rămân în arest până la o decizie finală a Curții de Apel, cu respectarea prezumției nevinovăției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, Ion Andronache, complicele fostului primar de Boldurești, și Nicanor Ciochină, care a lovit mortal un adolescent de 14 ani, rămân în arest până la decizia finală a Curții de Apel. Marți, 7 martie, a avut loc prima ședință la Curtea de Apel Centru, în cadrul căreia Procuratura de Circumscripție Chișinău a reprezentat acuzarea de stat în dosarul trimis în judecată de PCCOCS, contestat de către fostul primar și complicele său.

Ciochină a fost condamnat la 7 ani de închisoare, pentru că a accidentat mortal un adolescent de 14 ani și a părăsit locul faptei. Ion Andronache a primit o pedeapsă de doi ani, cu suspendarea parțială a executării acesteia, astfel încât doar șase luni ar urma să fie executate în închisoare.

Ulterior, pe data de 6 martie 2026, procurorii PCCOCS au solicitat la Curtea de Apel Centru pedeapsă maximă pentru  Andronache.

Sentință pentru omorul de la Boldurești! Nicanor Ciochină a fost condamnat la 7 ani de pușcărie

Articolul Dosarul accidentului fatal de la Boldurești: PCCOCS continuă acuzarea de stat la Curtea de Apel Centru apare prima dată în Realitatea.md.