În doar șapte zile, cetățenii au sunat de 516 ori la 112 pentru a semnala posibile tentative de fraudă, ceea ce înseamnă aproximativ 74 de apeluri pe zi. Escrocii contactează victimele pretinzând că sunt reprezentanți ai unor bănci, instituții publice sau alte entități.
„În aceste situații, cetățenii sunt contactați de persoane care își atribuie în mod fals calitatea de reprezentanți ai unor instituții publice, ai unor instituții bancare sau ai altor entități”, se precizează în comunicatul serviciului 112.
În acest context, cetățenii sunt îndemnați să dea dovadă de prudență și să evite furnizarea datelor personale sau bancare în cadrul unor apeluri suspecte. Totodată, se recomandă verificarea identității apelantului, întreruperea convorbirii în cazul solicitărilor dubioase și sesizarea autorităților competente.
În cazul în care se confruntă cu astfel de situații, cetățenii pot apela numărul unic de urgență 112.