Nicu Ștefănuță: „Oamenii cred că suntem plătiți bine și nu facem nimic”

Nicu Ștefănuță explică felul în care munca europarlamentarilor este adesea înțeleasă greșit în spațiul public și cum se creează o distanță între imaginea publică și activitatea reală de la Bruxelles. De asemenea, atrage atenția că multe dintre percepțiile existente se bazează pe clișee și pe informații incomplete.

Despre tineri și accesul la locuințe

Una dintre temele sensibile ale interviului este situația locuințelor pentru tineri. El consideră că, în prezent, accesul la o locuință în România nu mai este realist pentru o mare parte dintre aceștia, din cauza prețurilor ridicate, a creditării dificile și a lipsei unor politici consistente de locuire socială.

Despre drumul înapoi spre acasă

Legat de diaspora, Ștefănuță arată că întoarcerea în România nu este un proces simplu, ci unul care implică mai mult decât o mutare fizică. Este vorba și despre reintegrare, adaptare și reechilibrare personală, aspecte care pot face revenirea un demers complicat.

Interviu Ping Pong

Reporter: Numele complet:
Nicu Ștefănuță: Nicu Ștefănuță.

Reporter: Studii și funcția actuală:
Nicu Ștefănuță: Diplomat economist și acum sunt vicepreședinte al Parlamentului European.

Reporter: Numiți trei politicieni români pe care îi admirați
Nicu Ștefănuță: Guy Verhofstadt, nu mai este politician. Reinhard Bütikofer, Peter Meyer.

Reporter: Numiți trei politicieni pe care nu i-ați vota niciodată
Nicu Ștefănuță: Păi, n-aș vota niciodată Orban Viktor, de exemplu, George Simion,
n-aș vota niciodată Nigel Farage.

Reporter: Ce aplicație folosiți cel mai des?
Nicu Ștefănuță: Pentru muncă, Signal și WhatsApp. Pentru social media, Instagram și TikTok.

Reporter: Ce vă enervează cel mai tare în politica românească?
Nicu Ștefănuță: Lipsa de ambiție.

Reporter: Care e cea mai mare iluzie despre europarlamentari?
Nicu Ștefănuță: Că suntem plătiți bine și nu facem nimic.

Reporter: Ce înțeleg oamenii greșit despre UE?
Nicu Ștefănuță: Că UE suntem noi, și nu aia de la bursă.

Despre întoarcerea din diaspora

Reporter: Cum ați convinge în 20 de secunde un român din diaspora să revină acasă?
Nicu Ștefănuță: Vezi că nu-i chiar așa ușor, pentru că revenitul acasă depinde de acasă. Să vii acasă înseamnă să te integrezi din nou acasă. Eu aș merge la psiholog și după aceea aș veni acasă.

Reporter: Cea mai grea decizie luată în carieră?
Nicu Ștefănuță: Să concurez singur împotriva tuturor.

Reporter: Ce carte ar trebui să fie lectura obligatorie pentru orice europarlamentar?
Nicu Ștefănuță: O carte de economie socială.

Reporter: Ce lucru mic spune cel mai mult despre un lider?
Nicu Ștefănuță: Cum tratează oamenii simpli, oamenii normali, dacă nu îi tratează de sus.

Reporter: Dacă politica europeană ar fi un film, ce gen ar fi?
Nicu Ștefănuță: Genul comedie romantică.

Reporter: Dacă Parlamentul European ar fi un restaurant, ce ar servi cel mai des?
Nicu Ștefănuță: Din păcate, Parlamentul European servește prea mult filet mignon și cred că ar trebui să servim și mici, și bere și să fim aproape de oameni.

Despre cum este percepută munca europarlamentarilor

Reporter: Conform unui sondaj realizat recent cu tineri între 18 și 35 de ani, 60% dintre aceștia nu dețin o locuință personală, majoritatea locuind cu familia sau cu chirie. Mai e realist azi pentru un tânăr să își cumpere o locuință în România?
Nicu Ștefănuță: Nu este realist. De-aia și lupt pentru acest lucru. Nu este realist din multe motive: 1. Sunt foarte scumpe. 2. Creditele nu ajung la ele. 3. Nu avem locuințe sociale și trebuie să luptăm pentru ele.

Reporter: Cu ce personalitate din toate timpurile v-ar plăcea să luați prânzul?
Nicu Ștefănuță: Churchill.

Reporter: Dacă ați avea o superputere pentru o zi, ce ați face prima dată?
Nicu Ștefănuță: Ar fi foarte bine să ai o superputere pentru o zi. Aș schimba componența Parlamentului României.

Despre viața dincolo de politică

Reporter: Cu ce trei emoji-uri v-ați descrie viața acum?
Nicu Ștefănuță: Cu running emoji, cu hearts și… îmi vin meme-uri în minte, mema cu făcutul crucii, că mă mir des.

Reporter: Ce sfat i-ați da unui tânăr care vrea să devină politician?
Nicu Ștefănuță: Devii deja politician devreme, încercând. Te duci stagiar, faci consiliere, nu încerca imediat să devii președintele țării.

Reporter: Ce vreți să se spună despre dvs. atunci când nu sunteți în cameră?
Nicu Ștefănuță: Vreau ca fetele mele să spună că sunt un tată bun, restul nu mă interesează.

Publicat
Din categoria Politic