„Tinerii au nevoie să vadă educația și cu alți ochi.” Cum Sergiu Mărgineanu a transformat un program anual al EU4Youth într-un proiect pe termen lung

Pentru mulți dintre tinerii din Republica Moldova formele alternative de educație rămân în continuare străine. Grație inițiativelor lansate de semenii lor, ecuațiile de la matematică se transformă în educație financiară, iar poluarea apei devine subiectul unei sesiuni despre modul în care activitățile oamenilor afectează mediul. De exemplu, Sergiu Mărgineanu are o superputere de a le arată elevilor că există și alte moduri de a învăța, în afară de cele formale, cu care sunt obișnuiți la școală. Împreună cu un coleg a lansat proiectul LEAD, format din opt ateliere destinate discipolilor din satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni. Deși programul – și, odată cu el, sprijinul Uniunii Europene – a ajuns la final, el nu au renunțat și continuă să-i instruiască pe alții. 

The post „Tinerii au nevoie să vadă educația și cu alți ochi.” Cum Sergiu Mărgineanu a transformat un program anual al EU4Youth într-un proiect pe termen lung appeared first on #diez.